Alba ca zapada

fashiondays.ro

Alba ca zapada

Ingrediente:

Pentru foi:

– 1 ou

– 3 linguri zahar

– 80 g unt

– un praf de sare

– 8 linguri cu lapte

– 300 g faina alba

– 8 g amoniu pentru prajituri

Pentru crema:

– 750 ml lapte

– 5 linguri cu amidon (puteti inlocui amidonul cu faina alba)

– 250 g zahar

– cateva picaturi cu esenta de vanilie (o lingurita)

– 1 ou

– 250 g unt

– zeama si coaja rasa de la o lamaie

Mod de preparare:

Daca sunt luata repede si cu insistenta, spun adevarul. Acum, nu a insistat nimeni, dar va spun ca nu am mai facut pana in acest moment aceasta prajitura (poate acum multi ani in urma, nici nu mai stiu, sa fie vreo 20 de ani). In urma cu cateva zile am sarbatorit zilele de nastere, a mea si a sotului. Pentru ca imi place ca platoul cu prajituri sa fie diversificat, m-am gandit ca nu ar cadea rau si aceasta prajitura …pe langa altele. Asa ca am deschis carnetelul de cooperator ( cu multi ani in urma, erau in librarii carnetele de notite, pe care scria „carnet de cooperator”), in care aveam notata aceasta reteta de la mama, am mai intrebat colegele la serviciu daca stiu aceasta reteta si vreau sa va spun ca am adunat atatea retete de „Alba ca zapada”, total diferite, incat nu stiam de unde sa incep si cum voi termina. Va prezint mai jos, carnetelul meu care de foarte multe ori mi-a fost de ajutor (bineinteles ca nu mai are copertile).

Alba ca zapada

Pana la urma, am luat cate putin din toate retetele iar rezultatul final mi-a placut atat mie cat si invitatilor. De data aceasta am ales sa folosesc robotul de bucatarie din dotare. Nu este cel mai performant dar m-a ajutat in cele mai delicate situatii.

Am pus in robot untul, zaharul, oul, sarea si laptele. Am pornit robotul mai intai la turatie mica apoi am marit viteza putin. Cand toate ingredientele s-au amestecat, am adaugat treptat cate o lingura de faina (amestecata in prealabil cu amoniul pentru prajituri). A rezultat un aluat omogen, care nu se lipea de mana. Aluatul rezultat, ametit de-a binelea de atatea invartituri, l-am pus intr-un bol la odihna pentru 1/2 ora.

Alba ca zapada

fashiondays.ro

Am impartit aluatul in trei si din fiecare bucata am  intins pe dosul unei tavi (30/26 cm) unsa cu putin unt, cate o foaie. Am copt fiecare foaie, la 180 grade, cate 8-10 minute (cand observati ca aluatul pe margine s-a rumenit…este gata).

Alba ca zapada

Cat timp se obisnuiesc foile unele cu altele, pregatim crema. Punem intr-o cratita, la foc mic, 650 ml lapte. Intr-un bol, amestecam cu un tel, oul cu zaharul, esenta de vanilie, coaja rasa de lamaie, amidonul si 100 ml lapte.

Alba ca zapada

Alba ca zapada

Cand laptele pe care l-am pus pe foc incepe sa clocoteasca, adaugam compozitia cu amidon. Se amesteca continuu cu telul pana cand amestecul capata consistenta unei budinci. Se ia compozitia de pe foc iar cand s-a mai racit putin se adauga untul si zeama de lamaie. Se amesteca.

Alba ca zapada

Alba ca zapada

Prajitura se asambleaza in tava in care s-au copt foile. Se pune prima foaie, apoi crema, a doua foaie, iar crema si in final foaie. Se acopera ultima foaie cu hartie de copt, se pune o greutate (eu am pus un fund de lemn mai greu) si se lasa la rece pana a doua zi cand se taie si se pudreaza cu zahar pudra.

Alba ca zapada

A iesit o nebunie de prajitura. Zeama de lamaie i-a dat o aroma si un gust deosebit.

Alba ca zapada

Pofta buna!

 

 

 

 

fashiondays.ro
(Citit de 1.370 ori, de 1 ori astăzi)

Dă-i un răspuns lui Aluculesei Brindusa Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.