Cartofi umpluti cu branza

Ingrediente:

– 6 cartofi potriviti ca marime si aproximativ egali

– 160 g telemea de oi razuita

– 4 linguri cu smantana

– sare si piper dupa gust

– verdeata (patrunjel, marar, ceapa verde)

Mod de preparare:

Este o reteta simpla, cu ingrediente la indemana oricui si care nu necesita mult timp pentru preparare. In ceea ce priveste ingredientele, acestea pot fi ajustate sau schimbate. Se poate folosi branza de vaci amestecata cu telemea de oi, puteti adauga ardei gras taiat marunt, bacon, pastrama…

Cartofii se spala si se pun la fiert in apa cu o lingurita de sare (nu-i curatati de coaja). Nu se fierb mult, pana se inmoaie. Ei trebuie sa ramana tari (varful cutitului nu trebuie sa intre usor la intepare). Cand sunt aproape fierti, se scurg de apa si se lasa la racorit. Ar fi bine sa-i fierbeti cu o seara inainte si sa-i tineti la frigider pana a doua zi. Eu nu am avut rabdare si nici timp de asteptat asa ca am pus cratita cu cartofii fierti in apa rece. Cand sunt reci, ii taiem pe lung, in doua jumatati. Cu ajutorul unei lingurite ii scobim pe mijloc, lasand o margine de aproximativ 1 cm (nu-i curatati de coaja).

Am razuit telemeaua de oi. Puteti sa o maruntiti si cu furculita.

Intr-un vas, am amestecat miezul de cartofi cu branza si smantana. Am dat gust de sare si piper (sa stiti ca eu am mai adaugat putina sare) si am adaugat si verdeata taiata marunt.

Cu aceata compozitie am umplut cartofii, cu varf si i-am asezat intr-o tava tapetata cu hartie. I-am copt in cuptor, la 180 grade Celsius, timp de 25-30 minute (pana prind o crusta aurie).

Eu i-am servit calzi, cu o salata de varza murata.

Pofta buna!

 

(Citit de 505 ori, de 1 ori astăzi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.