Alcazari

fashiondays.ro

Ingrediente :
Pentru turtite :
– 9 albusuri
300 g zahar
– 450 g nuca macinata
Pentru crema :
 800 g unt ( sau margarina)
– 400 g zahar
2 linguri cacao
Pentru decor:
– 100-150 g nuca macinata 
Prajitura este putin cam costisitoare dar stiti cum se spune….”putin si bun”. Este foarte adevarat ca daca mananci o prajitura…poate doua, deja te-ai saturat. Este o prajitura foarte rafinata. O pregatesc de peste 20 de ani si nu am dat gres cu ea cand am dorit sa impresionez invitatii.
Cele 9 albusuri se bat spuma impreuna cu un praf de sare. Se adauga apoi putin cate putin din zahar si se bat albusurile pana se obtine o spuma tare, care nu se dezlipeste de castron cand este rasturnata. Se adauga si nuca macinata, se amesteca si apoi compozitia se pune intr-un pos ( sau intr-o punga mai rezistenta la care ati taiat varful) si se pun „mogaldete” mici, la distanta de 2-3 cm, intr-o tava tapetata cu hartie de copt si unsa cu putin ulei.

Fiecare „mogaldeata” sau rotita ( cum o numesc eu) dupa ce este pusa cu posul in tava se niveleaza si i se da forma rotunda cu ajutorul unei lingurite inmuiata mereu intr-o cana cu apa (pentru a nu se lipi). Tava se introduce apoi la cuptorul incalzit in prealabil si se coc rotitele, la 180 de grade timp de 12-15 minute. Cand capata o culoare aramie, se scot din cuptor si se scot pe un platou cu ajutorul unui cutit cu lama lata.

answear.ro

Se dau turtitele la racoare (nu in frigider). Si ne apucam de pregatit crema. Aceste turtite se pot pregati si cu 2-3 zile inainte de a le umple, cu conditia de a fi tinute la racoare.
Intr-o cratita se pune 500 g zahar si 100 ml apa. Se pune pe foc mijlociu spre mare si se amesteca. Cand zaharul s-a topit se adauga si untul ( untul poate fi inlocuit cu margarina dar din experienta mea de peste 20 de ani, gustul untului nu poate fi inlocuit cu cel al margarinei).

Cand si untul s-a topit se adauga cacaoa.

Se amesteca continuu timp de 25-30 de minute pana se evapora apa si crema se ingroasa ( curge ca o smantana groasa).

Cand s-a ingrosat crema, se stinge focul si se lasa sa se racoreasca. Se introduce crema apoi la frigider pentru 3-4 ore. Din cand in cand se „plimba” lingura prin ea. Cand crema s-a solidificat putin, se incepe umplerea prajiturilor.

Se pune cate o lingurita de crema intre doua turtite care apoi sunt rasturnate prin nuca macinata.

Peste crema care va ramane (sigur o sa va ramana cateva linguri), se pune o lingurita de apa si se fierbe putin (4-5 minute). Cu aceasta crema se glazureaza prajiturile cu ajutorul unei lingurite…..dupa preferinta.

Este o prajitura foarte rafinata. Daca este tinuta la rece, poate fi consumata chiar si dupa o saptamana.

Pofta buna!

answear.ro
(Citit de 1.308 ori, de 1 ori astăzi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.