Bulete de cascaval
Ingrediente:
– 250 g cascaval ras pe razatoarea mica
– 1 ou
– 50 g faina de grau
– 1 si 1/2 lingurite oregano uscat
– piper macinat dupa gust
– 1 varf cutit sare
– ulei pentru prajit
– pesmet
Mod de preparare:
Pentru ca aveam o bucata de cascaval pe care nu o mai manca nimeni si o mutam de pe un raft pe altul al frigiderului, m-am hotarat sa prepar aceste bulete care sunt niste aperitive foarte gustoase, atat calde cat si reci. Puteti folosi cascaval in combinatie cu branza sarata (in acest caz nu mai adaugati sare) iar oregano il puteti inlocui cu patrunjel verde tocat marunt, codite de ceapa verde sau marar.
Intr-un vas am amestecat toate ingredientele pana am obtinut un aluat usor lipicios dar care se lucreaza foarte bine.
Din aluat am format bilute mici, rotunde, asemanatoare cu chiftelele. Din aceasta cantitate mi-au iesit 27 bucati.
Bilutele formate le-am rostogolit prin pesmet si le-am prajit intr-o baie de ulei pana au capatat o culoare aurie (nu trebuie prajite foarte mult).
Cu o paleta, am scos buletele din ulei si le-am asezat pe un servetel de hartie pentru a-si lasa surplusul de ulei.
Pot fi servite atat calde cat si reci. Sunt foarte gustoase.
Pofta buna!
Lasă un răspuns