Coaste de porc la cuptor
Ingrediente:
– 2 bucati scaricica, cu multa carne pe ele
– condimente pentru marinare uscata
– sos BBQ (barbecue)
Mod de preparare:
Nu am preparat pana acum coaste de porc la cuptor dar niciodata nu-i prea tarziu. Sunt foarte gustoase numai ca dureaza prepararea lor aproximativ 2 si 1/2 ore. Am salivat toata familia pe langa cuptor in timp se se coceau. Sotul meu spunea ca a crezut ca nu mai prinde ziua de maine asteptand….
Mai intai se indeparteaza pielita albicioasa de pe coaste. Daca nu este indepartata, aceasta ramane tare si se strange la copt. Se cresteaza cu un cutit coastele pe o parte. Am presarat pe scaricica de porc condimentele, le-am intins cu degetele….pur si simplu i-am facut un masaj carnii cu aceste condimente, pe ambele parti.
Daca nu va grabiti, puneti coastele intr-o punga si o depozitati la frigider pentru 24 de ore. Eu sunt grabita tot timpul si am lasat coastele condimentate la loc cald, in bucatarie, pentru 2 ore.
Din comoditate, eu am folosit condimente pentru marinare uscata, cumparate din magazin. Dar le puteti pregati acasa, foarte simplu, numai sa aveti la indemana tot ce va trebuie. Va prezint mai jos lista cu condimente pe care trebuie sa le amestecati pentru a obtine praful folosit la macerarea carnii.
Amestec condimente pentru marinare uscata:
Cate 1/2 lingurita din:
– busuioc
– cimbrisor
– cardamom
– salvie
– maghiran
– cimbru
– nucsoara rasa
– boabe ienupar
– mustar pudra
– oregano
Cate 1 lingurita din:
– boaia iute
– chimen macinat
– piper
Cate 1 lingurita din:
– boia afumata
– fulgi de telina
– fulgi de ceapa
– boia dulce
Cate 1/2 lingura din:
– zahar brun
– sare
Sosul barbecue (BBQ) ori il cumparati gata preparat ori il preparati in casa. Reteta o gasiti aici
Dupa cele 24 de ore de stat la frigider (sau mai putin), se curata scaricica de condimentele in surplus cu un servetel de hartie si se pensuleaza pe ambele parti cu sosul barbecue.
Carnea se pune pe un gratar care va fi introdus intr-o tava. Eu nu am avut acest gratar si tare greu mi-a fost. M-am gandit mult cum sa fac si am gasit cumva o posibilitate. M-am dus la demisolul casei si m-am uitat pe toate rafturile in cautarea unui gratar. In final am gasit niste dispozitive pentru facut pestele la gratar. In caz de urgenta, am improvizat un gratar. Am pus scaricica pe aceste dispozitive, apoi le-am sprijinit pe peretii tavii cuptorului. In tava am pus 2 cani cu apa. Am acoperit tava cu folie de aluminiu si am introdus-o la cuptor pentru 2 ore. Dupa o ora, am scos tava din cuptor si am intors scaricica pe cealalta parte. Cand s-au scurs cele 2 ore, am descoperit tava, am mai adaugat putina apa fierbinte (daca a scazut de tot), am uns din nou coastele cu sos barbecue si am mai tinut carnea la cuptor pentru 20 de minute, la 200 grade Celsius pentru a se rumeni frumos.
Daca nu aveti gratar (asa cum s-a intamplat la mine), puteti pune scaricica in folie de aluminiu, o puneti intr-o tava in care adaugati si 2-3 cani de apa. Spre final, descoperiti carnea si o lasati sa se rumeneasca frumos. Uneori ne descurcam cu ce avem la indemana. Coastele de porc la cuptor se servesc alaturi de cartofi la cuptor sau prajiti, cu salate sau cum va place voua. Noi nu am mai avut rabdare de a pregati o garnitura si le-am servit cu un harbuz murat (pepene rosu). Sunt foarte gustoase!
Pofta buna!
Lasă un răspuns