Oua umplute

fashiondays.ro

Ingrediente:

– 8 oua

– 1 lingurita cu mustar

– 3 linguri crema de branza

– sucul de la o sfecla mare sau zeama de la 2 borcane de sfecla murata

– 1 lingura zeama la lamaie

– 50 ml ulei

– sare si piper macinat dupa gust

– marar pentru decor

Mod de preparare:

Totul a inceput de la o sfecla…

Nu este zi in care sa stau departe de bucatarie. De unde asa placere mare pentru a pregati mancare nu stiu…Am mai spus si altadata ca m-am casatorit si nu stiam sa fac o ciorba. Dar, probabil undeva…in ADN-ul meu s-a transmis ceva de la mama mea. Ea a gatit ani de zile pentru copii. A fost bucatareasa la o gradinita de copii. Cine stie de unde vine placerea de a sta in caldura emanata de aragaz si de a gati bunataturi pentru familie?

Toata saptamana astept sa vina ziua de vineri si apoi sa ma odihnesc in weekend. Spun tot timpul ca nu mai stau in bucatarie, ca ma voi relaxa lucrand prin gradina dar nimic nu fac din ce mi-am programat.

Astazi dimineata, m-am trezit la ora 5, asa cum fac in fiecare dimineata, si am aruncat intr-o oala niste bucati de carne sa fac o ciorba. Cand m-am dus la demisolul casei sa iau o ceapa si niste cartofi, am dat cu ochii de o sfecla rosie care statea de mult in acelasi loc. Eheeiii… de cand am vazut aceasta sfecla, m-am tot intrebat ce pot sa fac cu ea.  M-am gandit, m-am razgandit si pana la urma a iesit aceasta reteta.

Am pus 8 oua intr-o oala, in apa rece si le-am fiert. Din momentul cand apa a inceput sa clocoteasca, le-am fiert 9 minute. Cand timpul de fierbere a trecut, punem ouale in apa rece.

Cat timp se racesc ouale, am facut suc dintr-o sfecla mare. Daca nu aveti storcator de legume, se rade sfecla pa razatoare si se preseaza pantru a obtine suc. Se mai poate folosi zeama de la sfecla murata. Se gaseste in comert acest preparat.

 

Ouale racite si decojite, le punem in sucul de sfecla rosie. Din cand in cand le intoarcem cu o lingura. Dupa 10 minute de stat in suc de sfecla, scoatem ouale pe un prosop de hartie. Le stergem cu un servetel de hartie.

answear.ro

Taiem ouale in jumatate, pe lungime si scoatem galbenusul. Acesta il trecem printr-o sita si-l punem intr-un bol. Peste galbenus punem sare si piper dupa gust, zeama de lamaie, mustarul. Adaugam treptat uleiul, mixand compozitia.

 

Adaugam crema de branza si mixam pana la omogenizarea compozitiei. Eu am folosit la final un blender manual vertical pentru a face o pasta mai fina. Eu nu am avut in frigider o crema de branza dar am avut branza de vaci si smantana. Am amestecat 3 linguri de branza de vaci cu o lingura de smantana si am adaugat-o la compozitia cu galbenusuri.

Am pus amestecul de galbenusuri cu branza intr-un cornet si am umplut ouale.

Decoram ouale umplute cu marar.

Pofta buna!

answear.ro
(Citit de 974 ori, de 1 ori astăzi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.