Prajitura rasturnata cu zmeura
Ingrediente:
– 500 g zmeura
– 100 g unt
– 6 oua
– 200 g faina
– 5 linguri ulei
– 180 g zahar pentru pandispan
– 100 g zahar pentru zmeura
– 8 g zahar vanilat
– 10 g praf de copt
Mod de preparare:
Intr-o tava de 25/30 cm, se presara 100 g zahar, se aranjeaza intr-un strat zmeura spalata iar deasupra se pune untul taiat cubulete. Tava se introduce in cuptorul incalzit in prealabil, la 180 grade, pentru 15 minute. Eu am avut zmeura la frigider si deja lasase sirop. Am pus-o cu tot cu sirop. Dupa 10-15 minute scoatem tava de la cuptor si o lasam la racorit.
Intre timp pregatim compozitia pentru blat. Albusurile se bat bine cu un praf de sare, o lingurita zeama de lamaie, 180 g zahar si zaharul vanilat.
Galbenusurile se amesteca cu uleiul, adaugat treptat, lingura cu lingura si cu coaja rasa de la o lamaie. Se adauga galbenusurile peste albusuri si se mixeaza la turatie redusa pana la omogenizarea compozitiei.
Adaugam faina amestecata cu praful de copt (eu am cernut faina) si mai mixam cateva secunde pana se incorporeaza in compozitie si faina.
Compozitia rezultata se toarna peste fructele din tava.
Dam tava la cuptor, la 180 grade, pentru 25-30 minute. Se face proba scobitorii. Daca scobitoarea iese curata inseamna ca prajitura este coapta.
O lasam sa se racoreasca 3-4 minute apoi o rasturnam pe o alta tava sau pe un platou la dimensiunea potrivita. Se taie dupa ce se raceste.
Pofta buna!
Lasă un răspuns