Biscuiti fragezi
Ingrediente:
– 250 g untura sau unt
– 1 ou
– 200 zahar pudra
– 560-600 g faina
– 15 ml suc de lamaie
– 15 ml esenta vanilie
– 35-40 g cacao
– 1 lingurita bicarbonat de sodiu
Mod de preparare:
Din cand in cand, simtim nevoia de a consuma ceva dulce. Si ce este mai bun si mai sanatos decat o prajitura preparata in bucataria proprie? Chiar si asa, dulcele trebuie consumat cu ponderatie.
Pregatim ingredientele.
Cernem faina impreuna cu bicarbonatul printr-o sita.
Intr-un vas, amestecam (mixam) untura sau untul impreuna cu zaharul. Eu am folosit o lingura de lemn dar puteti apela la mixer. Se adauga apoi sucul de lamaie, esenta de vanilie si oul. Eu am folosit untura pentru ca stiu din experienta ca fursecurile cu untura sunt mai fragede. Dar puteti folosi si unt.
Din compozitia rezultata se ia 1/3 si se amesteca cu o lingura rasa de cacao.
Din aceasta compozitie cu cacao, se iau 2/3 si se amesteca cu restul de cacao.
Vom avea 3 vase cu 3 culori diferite. In vasul cu compozitie alba vom adauga aproximativ 1/2 din cantitatea de faina iar restul fainii se va imparti intre celelalte 2 vase. Se framanta aluatul la inceput cu ajutorul lingurii apoi cu mana. Aluatul final trebuie sa fie omogen, nu foarte tare dar sa se poata lucra. Faina se adauga in fiecare vas treptat pana ajungem la consistenta dorita. Daca cumva ati scapat mai multa faina intr-un vas si aluatul este prea tare, se mai poate adauga cateva picaturi de zeama de lamaie sau chiar apa calduta.
Fiecare aluat obtinut se infoliaza si se tine la frigider pentru minim 1/2 ora.
Aluatul mai inchis la culoare se intinde intr-o foaie sub forma de dreptunghi. Aluatul maro deschis se ruleaza in forma de sul si se infasoara in aluatul maro inchis. Sulul obtinut se pune la frigider pentru 20-30 minute.
Aluatul alb se intinde intr-o foaie pe un blat de lucru presarat cu puina faina. Din sulul maro se taie felii si se aranjeaza peste aluatul alb.
Se acopera cu o folie de plastic si se trece cu sucitorul.
Se decupeaza biscuitii cu ajutorul unei forme rotunde si se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Biscuitii se coc timp de 15-20 minute, la 180 grade (cuptorul se incalzeste in prealabil).
Biscuitii se pot pastra in cutii de carton cu capac.
Pofta buna!
Lasă un răspuns