Chiftele de cartofi, ciuperci, morcovi si dovlecei zucchini
Ingrediente:
– 10 cartofi
– 2 morcovi
– 1 dovlecel zucchini
– 300 g ciuperci din conserva
– 4-6 catei de usturoi mici
– 1/2 ceapa uscata
– 2 fire usturoi verde
– 2 fire ceapa verde
– sare si piper dupa gust
– 1 lingurita boia de ardei dulce
– 3 linguri faina alba
– 1/2 legatura marar verde (se poate inlocui cu patrunjel verde)
– ulei pentru prajit
– 1/2 lingurita cimbru uscat
Pentru tavalit chiftelele:
– 6 linguri faina alba
– 2 linguri faina malai
Mod de preparare:
Daca in copilarie eram foarte pretentioasa in ce priveste mancarea, acum mananc aproape orice, numai sa fie gatit bine, cu gust. Eu nu prea tin posturile. Nu ca nu as putea dar sunt multe lucruri care ma opresc de la aceasta optiune. Tot timpul ma gandesc ca poate imi sunt iertate pacatele prin alte fapte bune pe care le fac atat in ceea ce priveste oamenii cat si animalele.
Reteta mea nu este grea. Este simpla si o poate prepara orice incepatoare intr-ale bucatariei.
Cartofii se curata cu o perie, se spala si se pun la fiert intr-o cratita cu apa cat sa-i cuprinda si un praf de sare. Cand varful cutitului intra usor in ei, se scurg de apa si se lasa la racorit. Morcovii si dovlecelul se curata de coaja si se pun si ei la fiert in apa cu sare. Cand sunt fierti se scurg de apa si se lasa sa se racoreasca.
Cat timp fierb legumele, se taie marunt ceapa si usturoiul verde, ceapa uscata si se curata usturoiul uscat.
Se trec prin masina de tocat carne, cartofii, ciupercile, morcovii, dovlecelul, ceapa si usturoiul uscat.
La compozitia tocata se adauga sare, piper macinat, boiaua de ardei, cimbru, ceapa si usturoiul verde taiat marunt. Se amesteca.
Se adauga si cele 3 linguri de faina alba si se amesteca. Din compozitia rezultata se formeaza chiftele de marimea dorita.
Intr-un bol, amestecati faina de grau cu faina de porumb.
Incalziti uleiul intr-o tigaie. Tavaliti chiftelele prin faina, apoi le prajiti in ulei incins, cate 3-4 minute pe fiecare parte.
Sunt foarte gustoase! Se servesc calde dar eu le-am servit si a doua zi, reci si au fost OK!
Pofta buna!
Lasă un răspuns