Gogosari in sos de bulion

fashiondays.ro

Ingrediente:

– 2 kg gogosari

– 150 g miere de albine

– 1 lingura rasa sare

– 1 lingurita cu boabe piper

– 3 frunze dafin

– 150 ml otet

– 100 g mustar dulce

– 2 lingurite mustar cu boabe

– 100 ml apa

– 100 ml ulei

– 300 g bulion de rosii

-3-4 catei usturoi

Mod de preparare:

Gogosarii preparati dupa aceasta reteta sunt deliciosi! Am preparat si in anii din urma aceasta reteta dar anul acesta am adaugat usturoi si vreau sa va spun ca a fost un adevarat succes.

Gogosarii se spala, se curata de cotoare si seminte. Se taie fideluta. Eu ii tai subtiri, sub 1 cm grosime. Ii tai mai subtiri pentru ca noua ne place sa ii servim si pe felii de paine. Dupa ce i-am taiat fideluta, ii presar cu putina sare si ii amestec. Ii las in repaus, sa-si lase apa.

Intr-o cratita, se pune mustarul dulce, mustarul cu boabe (eu am folosit mustar Dijon) si bulionul de rosii.

Se amesteca.

Se adauga uleiul, putin cate putin, ca la maioneza si se amesteca.

Se adauga apoi mierea de albine, sarea, piperul, otetul, usturoiul pisat, apa si se amesteca pana la omogenizare. Se pun frunzele de dafin si cratita se pune pe foc mediu spre mare. Se amesteca si din momentul in care compozitia clocoteste, se fierbe 10 minute.

answear.ro

Se adauga gogosarii scursi de apa si se mai fierbe timp de 10 minute. Se amesteca.

Se opreste focul, se pun gogosarii fierbinti in borcane (spalate si sterilizate in prealabil). Se indeasa gogosarii cu o ligura iar deasupra lor se toarna din sos. Poate vi se pare ca sosul nu ajunge dar va garantez ca o sa umpleti borcanele. Se infileteaza capacele la borcane si se intorc cu fundul in sus. Se acopera cu o patura. Cand s-au racit, borcanele se depoziteaza intr-un loc racoros. Se pot consuma dupa 2-3 saptamani. Pentru a fi sigura ca nu am muncit degeaba, eu am sterilizat borcanele la bain marie, timp de 20 minute din momentul in care apa incepe sa clocoteasca.

De obicei, eu consum gogosarii in sos de bulion la fripturi. Dar se intampla sa ii consum si aranjati pe felii de paine. Sunt un deliciu! Uneori, ii blenduiesc si ii folosesc la pizza.

Pofta buna!

 

answear.ro
(Citit de 31.032 ori, de 2 ori astăzi)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.